Doi pacienţi de la secţiile Infecţioase şi Pneumologie ale SJU Deva, infectaţi cu COVID-19

Social

Doi pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, unul internat la secţia de Boli Infecţioase, iar celălalt la secţia de Pneumologie, au fost depistaţi pozitiv la testul pentru virusul COVID-19, ei urmând să fie transportaţi, joi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

Personalul secţiei de Pneumologie va intra în autoizolare, pentru că pacientul internat acolo nu prezenta semnele bolii, până la testarea pentru noul coronavirus.

“Secţia de Boli Infecţioase era pregătită pentru astfel de cazuri pentru că aici internăm pacienţii suspecţi, simptomatici. Toată lumea este echipată corespunzător. La Pneumologie se intră în izolare pentru că pacientul nu era suspect, nu a fost în străinătate, nu a avut contacte”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Deva, dr. Daniela Roşca.

În ceea ce priveşte secţia de Oncologie a SJU Deva, managerul unităţii medicale a precizat că s-a intrat în carantină, după ce doi medici de acolo au fost confirmaţi, miercuri, cu noul coronavirus. Cazurile noi vor fi preluate de alte spitale. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns