Prietenii lui Mos Craciun se intalnesc cu copiii,la Centrul Cultura din Deva

Divertisment

Cele mai cunoscute personaje din desenele animate vin la Deva, împreună cu Moș Crăciun. Toți copiii sunt așteptați la petrecere!

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită, sâmbătă, 7 decembrie 2019, la ora 17:00, în sala mare a Centrului Cultural, la un spectacol muzical, cu mascote și personaje îndrăgite. În prezența lui Moș Crăciun, Albă ca Zăpada, spiridușul Merkel și invitații lor colindă și dansează, timp de 60 de minute, în mijlocul copiilor care vor fi prezenți la întâlnirea magică din Orașul Cetății.

Biletele de intrare sunt puse în vânzare la prețuri între 25 lei și 45 lei (în funcție de locul ocupat în sală) și pot fi achiziționate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (zilnic, între orele 8:00-16:00) sau online, de pe eventbook.ro și eventim.ro.

Potrivit organizatorilor, Golden Party, spectatorii care achiziționează bilete Categoria VIP (45 lei) se vor putea fotografia cu personajele, pe scenă, la sfârșitul evenimentului.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0721.055.037.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *