O nouă conducere interimară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Social

Medicul Emil Stoica Mariş a fost numit pe 25 mai în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, decizia fiind luată de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală.

“Pentru asigurarea unui management eficient al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a semnat dispoziţia de numire în funcţia de manager interimar a domnului dr. Emil Stoica Mariş. Tot prin dispoziţie a fost numit şi directorul medical interimar, în persoana domnului dr. Lucian Ştefan Miron. Conducerea CJ Hunedoara îşi exprimă încrederea că noua echipă de conducere va asigura un management sănătos la SJU Deva şi îşi reafirmă sprijinul pentru întregul personal medical”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.

Totodată, au fost eliberaţi din funcţii managerul interimar al SJU Deva, dr. Bianca Glodean, şi directorul medical, dr. Marius Blendea.

Noul manager al SJU Deva este consilier local în municipiul Deva din partea Partidului Social Democrat şi fost candidat la funcţia de primar al oraşului, din partea aceluiaşi partid.

SJU Deva a început, din 21 mai, să revină la o activitate normală, primii pacienţi fiind preluaţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). SJU Deva a fost desemnat Spital COVID la sfârşitul lunii martie, câteva zile mai târziu unitatea medicală intrând în carantină din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Pe 8 aprilie, la conducerea SJU Deva a venit o echipă militară, unitatea revenind la un management civil după o lună de zile.

Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de Boli Infecţioase va interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus. Spitalul dispune de circa 700 de paturi şi are peste 1.200 de angajaţi, cadre medicale şi personal auxiliar. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *