Informare HOT 33 a CJSU – noi măsuri pentru diminuarea impactului infectării cu SARS COV 2

Social

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a adoptat astăzi Hotărârea nr. 33 privind stabilirea unor măsuri pentru diminuarea impactului infectării cu SARS-COV 2.
Potrivit documentului semnat de prefectul județului, Petru Călin Marian, președintele C.J.S.U, în urma analizării datelor privind incidența cumulată a cazurilor pozitive în ultimele 14 zile, de 3/1.000 locuitori, în județul Hunedoara nu sunt situații unde sunt depășiri și nu este necesară instituirea carantinei zonale.

Totodată, conform Art. 2, alin.1, lit. a, hotărârii, purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise aflate pe o rază de 100 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ, de luni până vineri, în intervalul orar 07.45 – 20.00.
Pentru a preveni apariția unor noi focare de SARS COV 2 , în hotărârea adoptată astăzi se prevede ca în următoarele instituții: spitalele din județul Hunedoara, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și centrele rezidențiale pentru îngrijire,angajații acestora care se întorc din concedii de odihnă/învoire/recuperare sau alte situații vor fi testați RT-PCR înainte de a se prezenta la locul de muncă.

O altă măsură prevăzută în document se referă la intensificarea activităților de control în piețe,târguri și mijloace de transport în comun.
Situația cazurilor pozitive a căror incidență pentru fiecare localitate depășește 1,5/1.000 va fi analizată la începutul săptămânii viitoare. În funcție de rezultate, vor fi luate sau nu, măsuri de restricționare a unor tipuri de activități comerciale cu publicul.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *