Informare distribuire pachete – ajutoare alimentare

Social

Guvernul României prin Ministerul Fondurilor Europene și cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara continuă distribuirea în județ a primei tranșe a pachetelor cu ajutoare alimentare prevăzute prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a desemnat o echipă din cadrul Instituției care asigură sprijin autorităților locale pentru distribuirea pachetelor trimise de Guvernul României.
În localitățile Deva, Brad, Călan, Lupeni, Lăpugiu de Jos, Vorța, Uricani, Șoimuș, General Berthelot,Pui, Sarmisegetuza, Orăștioara de Sus și Crișcior beneficiarii acestor ajutoare au primit pachetele care conțin fiecare 25 kg de produse alimentare: făină albă, făină de mălai, paste făinoase, ulei,
zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pateu de porc, compot de fructe, gem de fructe și gem de fructe dietetic.

În aceste zile, în toate localitățile hunedorene, continuă acțiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare acordate de guvern.
Beneficiarii POAD sunt:
▪️familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
▪️ familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
▪️ persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor,persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate,
precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
Produsele alimentare se ridică personal de către beneficiari. Aceștia trebuie să prezinte actul de identitate în original și să depună următoarele acte doveditoare:

  • copie buletin sau carte de identitate
  • copie certificat de încadrare grad de handicap (dacă este cazul)

IMPORTANT!
Potrivit art.3, alin.(4) din O.U.G. nr.84/2020, persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de produse alimentare aferente unei singure categorii din care face parte la data acordării.
Pentru a respecta măsurile speciale instituite pe perioada starii de alertă, conform H.G. nr.476/2020, beneficiarii vor purta obligatoriu mască de protecție, vor respecta măsurile de distanţare socială şi se vor supune unui triaj epidemiologic efectuat la intrarea în spaţiul de distribuire a produselor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns