Nelu Tătaru: Avem o discuţie pentru management militar la Deva

Social

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la Spitalul Judeţean de la Deva s-ar putea numi un management militar, existând o discuţie în acest sens, în contextul demisiilor din partea managerului şi directorului medical de la această unitate spitalicească.
“Avem o discuţie pentru spitalul din Deva (privind management militar la spital -n.r.) Rămâne, în această seară să am o discuţie şi cu prefectul, şi cu primarul, despre felul în care acei domni manageri, directori medicali şi-au dat demisia ieri. Rămâne ca, astăzi, să-mi facă o nouă propunere şi ne gândim şi la un management militar şi la Deva”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Totodată, acesta a precizat că, în acest moment, nu se pune problema unui asemenea management la Spitalul Universitar din Capitală. “La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar”, a precizat Nelu Tătaru.

Acesta a menţionat, cu acelaşi prilej, că unele cadre medicale care lucrează la Spitalul Judeţean din Suceava consideră managementul militar “un lucru cam drastic”, însă acesta a fost necesar pentru a impune rigurozitate.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, Silviu Didilescu, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat marți din funcţii. Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a declarat că managerul şi directorul medical au demisionat deoarece nu au reuşit să-şi impună programul de restructurare a unităţii sanitare în faţa medicilor de acolo, inclusiv programul de lucru de 14 zile, propus în condiţii de izolare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns