Precizări privind măsurile administrative luate la S.J.U. Deva

Social

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este în plină desfăşurare aplicarea planului de reorganizare, recompartimentare, modernizare a unor spaţii, creşetera numărului de paturi pentru pacienţii internaţi cu COVID 19, precum şi redistribuirea personalului medical în interiorul unităţii medicale.
Potrivit planului de măsuri prezentat de conducerea S.J.U. Deva şi aprobat de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, se estimează că începând cu data de 10 aprilie 2020, la spital vor putea fi realizate testări COVID 19, cu aparatul Real Time PCR.

Echipamentele medicale de protecţie sunt în cantitate suficientă iar activitatea de aprovizionare cu aceste tipuri de materiale, inclusiv achiziţia de tehnică medicală, se desfăşoară în continuare.
Pentru îndeplinirea tuturor măsurilor cuprinse în Planul de măsuri pentru Spitalul Judeţean Deva colaborează toate autorităţile şi instituţiile publice judeţene şi locale.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *