VERNISAJ – Expoziție „Neutral”

Divertisment

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara vă invită vineri, 14 august 2020, ora 17 00 , să participați la vernisajul expoziției de artă plastică:
„Neutral” semnată Mircea Popiţiu. Vernisajul expoziției se va desfășura în curtea Palatului Magna Curia.

<<Expoziţia ,,Neutral” aduce în faţa publicului creaţia lui Mircea Popiţiu. Piesele expuse sunt realizate în tehnică mixtă şi sunt lucrări de o deosebită îndemânare artistică prezentând universul interior al artistului.
Mircea Popițiu, născut pe 17 martie 1960, în comuna Bocșa din județul Sălaj, creează în cadrul atelierului personal din satul Boholt. A studiat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi la Facultatea de Arte şi Design a Universității de Vest, din Timişoara. Deţine mai multe
premii şi a expus în țară şi în străinătate. Dedicându-se artei a înființat „Asociația Culturală Popiţiu”, unde se desfăşoară activităţi expoziţionale. Artistul Mircea Popiţiu a expus de multe ori în județul Hunedoara, la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” şi la muzeul devean.

Expoziţia intitulată ,,Neutral” cuprinde lucrări de pictură realizate de artist în decursul ultimilor ani. Imaginile create sunt rezultatul tuturor experienţelor trăite, în dialog interior realizat pe palierul subconştientului primitiv. Deşi, ,,Neutral” se doreşte o expoziţie în care lucrările să prezinte
doar o călătorie psihanalitică în interiorul propriului subconştient, nu de puţine ori, artistul se arată aproape brutal afectat de răutăţile prezente în lumea înconjurătoare, rămânând neutru faţă de acestea şi de tot ce-l înconjoară.
Albastrul contemplă talazurile mării, iar zbuciumul şi frământările rezonează cu liniştea dinaintea furtunii. Taina tonurilor reci catifelează pensulaţia şi cuprinde întreaga atmosferă a picturilor. Spontaneitatea refugiului este prezentă prin sonetul valurilor, prin abisul marin şi
nemărginitul celest care sunt reflectate în compoziţii energice şi robuste. În contrast, pasiunea pentru creaţie, iubirea de viaţă, prezentul zbuciumat sunt exprimate prin tonalităţi calde ce împresoară în profunzime pânzele. Refulările plastice ale artistului sunt transpuse visceral pe suprafaţa pânzei şi îndeamnă la meditaţie.

Expresivitatea creaţiei lui Mircea Popiţiu face referire la abisul unor adâncimi neexplorate, decât prin intermediul artei>> relatează muzeograf dr. Diana Loredana Pantea, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Artistul Mircea Popiţiu menţionează: <<Pentru mine pictura reprezintă un spaţiu experimental vis-á-vis de sine şi de lumea înconjurătoare. Culoarea şi materialele îmi oferă posibilitatea restituirii sentimentelor pe care le am la un moment dat. Expoziţia pe care doresc să o organizez la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane se numeşte ,,Neutral” şi am conceput-o ca pe o continuare a expoziţiilor anterioare ,,Introspecţie” şi ,,Tetraedrul memoriei”, care se doreşte a fi o transpunere a gândurilor ce mă frământă, a sunetelor şi a muzicii interioare, a freamătului mării şi a apelor ce încă mă bântuie şi a tot ce se întâmplă în jurul meu.>>
Expoziția poate fi vizitată în perioada 14 august 2020 –14 septembrie 2020 de marți până duminică, conform programului de vizitare a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Vă așteptăm cu drag!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns