Site icon laDeva.ro

Geoparcul Dinozaurilor: Balauri, dragoni și dinozauri în Țara Hațegului

Dacă v-ați dorit vreodată să vedeți un dinozaur în mărime naturală, o scenă de luptă între animalele feroce care au trăit acum 70 de milioane de ani sau cum arătau dinozaurii pitici din Țara Hațegului, atunci Geoparcul Dinozaurilor trebuie să ocupe măcar o zi din vacanța dumneavoastră.

Administrat de Universitatea din București și definit ca un parc natural în Depresiunea Hațegului, Geoparcul Dinozaurilor este o arie protejată cu un statut aparte, factorul cheie care personalizează acest teritoriu fiind reprezentat de siturile cu fosile de dinozauri, vechi de 70 de milioane de ani, din Cretacicul Superior. Dinozaurii pitici care au trăit în Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, iar importanța și atractivitatea lor este sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare — Hatzegopteryx, din grupul pterosaurilor. Geoparcul a fost declarat arie protejată de interes național în anul 2004, iar un an mai târziu a fost acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, sub egida UNESCO. 

Dincolo de aceste date tehnice, Geoparcul Dinozaurilor se constituie ca una dintre cele mai noi și inedite destinații turistice ale județului Hunedoara. Obiectivele turistice distribuite echilibrat pe teritoriul Geoparcului în cadrul a patru trasee tematice permit efectuarea unor excursii de câte o zi în care vizitatorii pot afla o mulțime de lucruri interesante de la ghizi autorizați. 

„Geoparcul oferă cadrul de dezvoltare a unei destinații turistice, cu accent pe promovarea geo și biodiversității. Din acest motiv eforturile noastre se concentrează pe amenajarea de trasee turistice tematice, puncte de vizitare și interpretare sub sloganul Ť Drum prin vremi ť. Scopul este acela de a le oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi Țara Hațegului pornind de la vremea formării reliefului de aici, trecând prin cea a dinozaurilor, cea a romanilor, a cavalerilor, a tradițiilor și culturii proprii zonei pentru a ajunge în prezent. De aceea am ales varianta amenajării mai multor puncte de vizitare și nu a unui muzeu clasic care să înglobeze totul, tocmai pentru a le oferi vizitatorilor posibilitatea să petreacă în Țara Hațegului cât mai mult timp”, spune dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. 

În Geoparcul Dinozaurilor nu te poți plictisi. Fără îndoială, pentru turistul aflat în vacanță, dar mai ales pentru copii, elementul spectacol al unei excursii aici îl reprezintă Magyarosaurus dacus, macheta în mărime naturală a unui dinozaur care a trăit acum 70 de milioane de ani în Țara Hațegului. Cu o înălțime de trei metri și o lungime de șapte metri, Magyarosaurus dacus a fost realizat de paleoartistul canadian Brian Cooley, recunoscut pe plan mondial pentru migala cu care respectă toate elementele științifice primite de cercetători. Este doar una dintre tentațiile Geoparcului. 

„În acest moment, în Geoparc avem deschise mai multe expoziții pe diverse tematici. La sediul Geoparcului din Hațeg vizitatorii pot admira expoziția „Balauri, dragoni, dinozauri”. La Centrul pentru Științe și Arte al Universității din București, din comuna General Berthelot, turiștii sunt întâmpinați de Magyarosaurus Dacus, iar în interior pot vedea două expoziții de excepție: „Caligrafia timpului” și „Amprente de suflet”, realizate în colaborare cu studenții Universității de Arte din București, detaliază Adina Popa, specialist în comunicare la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. 

Seria surprizelor plăcute continuă în localitatea Sânpetru, din comuna Sîntămăria Orlea, unde cei mici, dar și cei mari sunt așteptați la Casa Dinozaurilor Pitici. Aici pot afla, printre altele, cum este organizat un șantier paleontologic, iar ca recompensă pentru că au fost cuminți, copii, dar nu numai ei, își pot crea proprii lor dinozauri din lut. 

„De curând pe harta noastră au apărut alte două puncte de vizitare — Casa Vulcanilor la Densuș și Complexul tehnologic tradițional Peștera, în satul Sălașu de Sus. Ambele au fost realizate în această vară împreună cu voluntarii pentru Geoparc. De altfel, toate punctele de vizitare se află amplasate pe cele patru trasee tematice intitulate sugestiv: Valea Dinozaurilor, Drumul Vulcanilor, Istorie și legende, respectiv, Natură și tradiție”, explică Adina Popa. 

Într-o zi cu soare, cu o temperatură plăcută, oricare dintre cele patru trasee gândite în perimetrul Geoparcului Dinozaurilor se poate străbate fără probleme. Dacă aveți o condiție fizică medie sau doriți să faceți puțină mișcare, atunci puteți pleca la drum cu bicicleta. Fiecare traseu are în jur de 40 de kilometri și poate fi parcurs ușor într-o singură zi. Există însă și varianta excursiei cu mașina, situație în care turistul scapă de orice probleme. 

Haideți să mergem astăzi pe „Drumul Vulcanilor”, mai ales că ghidul nostru este administratorul de patrimoniu al Geoparcului Dinozaurilor, dr. Cristian Ciobanu. „Acest traseu se află între satele Densuș și Ștei, în apropiere de cunoscuta biserică Sf. Nicolae, din comuna Densuș. „Drumul Vulcanilor” redescoperă două lumi dispărute: vulcanii și urmele erupțiilor lor — cu cenușă, lave tip „pillow”, lavă solidificată și multe altele — și Marea Tethys, din care se păstrează roci cu urme ale viețuitoarelor care trăiau în apă la 2000 de metri adâncime”, ne explică Cristian Ciobanu. „Drumul Vulcanilor” urmează șoseaua principală din centrul satului pe o porțiune de trei kilometri până la situl geologic. De acolo, o secțiune continuă pe șosea în satul Ștei până la biserică, iar altă secțiune merge spre nord, pe un drum forestier până deasupra stâncilor vulcanice unde se află un punct de observare a păsărilor de pradă. Ajunși aici, se poate urma un alt traseu, Densuș — Răchitova care, în aproximativ o oră și jumătate, vă duce la Turnul Medieval de la Răchitova. „În apropiere de situl geologic traseul trece pe lângă Casa Vulcanilor, un muzeu experimental într-o construcție de cob, adică o construcție realizată din pământ cu paie. Aici vizitatorii pot afla mai multe despre Pământ, vulcanism, cristale și mai ales despre cum arăta acest colț de lume pe vremea dinozaurilor”, detaliază specialistul Geoparcului Dinozaurilor.

La fel de spectaculos și interesant este traseul „Valea Dinozaurilor”, care străbate localitățile Hațeg, Sîntămăria Orlea, Sînpetru, Sibișel și Ohaba Sibișel. Pe o distanță de 32 de kilometri vom vedea biserica medievală de la Sântămăria Orlea, Biserica Sf.Gheorghe (din secolul XIV), Casa dinozaurilor pitici, punctele fosilifere de pe valea Sibișelului, câmpul cu bulgări de granit și satul tradițional Ohaba Sibișel.

Intitulat „Istorie și legende”, cea de-a treia destinație oferită de Geoparcul Dinozaurilor ne poartă pe la biserica medievală din satul Peșteana, Muzeul satului hațegan, fosta capitală a Daciei Romane — Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar apoi, prin satul Clopotiva ajungem la Cetatea Colț, despre care se spune că l-a inspirat pe Jules Verne atunci când a scris „Castelul din Carpați”. 

Și dacă celelalte trasee v-au cucerit deja, atunci trebuie să-l urmați și pe cel denumit „Natură și tradiție”. Plecăm din Hațeg, trecem pe la biserica medievală din Sîntămăria Orlea și apoi ne oprim la un punctul de belvedere Vârful Poieni. După câteva minute de odihnă, ne continuăm drumul spre Curtea cnezială și Biserica iobagilor din Sălașu de Sus, apoi ajungem la Poiana Narciselor, Cetatea Mălăiești și ne tragem sufletul la centrul de vizitare al Parcului Național Retezat din localitatea Nucșoara. În drumul de întoarcere spre Hațeg mai zăbovim pe la biserica din Nucșoara, atestată în secolul XIII, și pe la Complexul tradițional „Drumul apei și al pietrei” din localitatea Peștera. 

Toate plecările pe traseele tematice încep la Centrul de vizitare al Geoparcului din orașul Hațeg, acolo unde se poate vedea expoziția „Balauri, Dragoni, Dinozauri”. Este o expoziție aparte, pentru că avem ocazia să vedem dinozauri pitici unicat, realizați în mărime naturală. Chiar dacă numele său este „Balaurul bondoc”, iar lungimea sa ajungea doar la 1,8 metri, dinozaurul în cauză era un veritabil animal feroce. 

De partea cealaltă se află „Zalmoxes robustus”, un dinozaur erbivor cu o lungime de circa 3 m și o greutate în jur de 300 — 350 de kilograme, care prefera să își ducă existența în medii umede din apropierea cursurilor de apă. Semnificația numelui său este „șopârla robustă a lui Zalmoxes”.Fosilele de Zalmoxes robustus s-au numărat printre primele fosile de dinozaur descoperite de către baronul Franz Nopcsa în Bazinul Hațeg, pe care le-a descris și le-a reprezentat grafic în monografia sa din anul 1902. 

Alexandru Costina, un tânăr voluntar la Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului” este de părere că expoziția „Balauri, Dragoni, Dinozauri” este o veritabilă călătorie în timp. „Ne poartă în vremuri demult apuse, unde adevărul dovedit științific se împletește cu misterul lucrurilor încă neștiute și cu legendele și miturile locale. Împreună crează o atmosferă de basm”. 

Așadar, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului poate reprezenta una dintre destinațiile unei minivacanțe la poalele Retezatului. Alăturați reperelor turistice ospitalitatea gazdelor, natura încântătoare și mâncarea tradițională de la pensiunile certificate din zonă și veți obține rețeta de succes a unor zile de povestit prietenilor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version