Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva are capacitatea de a îngriji pacienţi infectaţi cu virusul Covid-19, însă este nevoie de o reconfigurare a circuitelor şi de o relocare a pacienţilor pentru eficientizarea şi protecţia, în primul rând, a personalului medico-sanitar, a declarat managerul militar al unităţii medicale, lt.col.dr.Constantin Vlase.
Acesta arată, într-un interviu postat pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale, că spitalul din Deva nu a fost transformat într-o cazarmă şi atrage atenţia asupra măsurilor de protecţie care trebuie respectate pentru ca noul coronavirus că nu mai găsească breşe prin care se poate răspândi.
“Mi-am asumat această misiune (de a conduce SJU Deva, n.r.) din dorinţa de a ajuta oamenii aflaţi în dificultate. Prin natura specialităţii mele, fiind medic specialist boli infecţioase, am considerat că pot exprima nişte opinii şi să efectuez o consiliere cât mai pertinentă, datorită faptului că ne confruntăm cu această epidemie cauzată de coronavirus. La spitalul din Deva am găsit o instituţie care a fost dispusă în carantină de către autorităţile locale, dinainte să ajung eu, situaţie de carantină care se va încheia în următoarele două-trei zile, duminică fiind ultima zi de carantină”, a declarat ll.col.dr. Constantin Vlase.
Potrivit acestuia, pentru eficientizarea actului medical şi pentru protecţia personalului medico-sanitar, se reconfigurează circuitele si are loc relocarea pacienţilor.
“Spitalul din Deva are şi capacitatea necesară să monitorizeze şi să îngrijească astfel de pacienţi, numai că ei (spitalul, n.r.), nefiind desemnaţi anterior ca un spital strict Covid, a trebuit din mers să desfiinţăm lucrurile care erau după vechea procedură: jumătate de spital Covid, jumătate de spital non-Covid. Momentan lucrăm, reconfigurăm circuitele, strângem pacienţii în locuri bine stabilite pentru eficientizarea şi protecţia, în primul rând, a personalului medico-sanitar, care se află carantinat de aproape două săptămâni în această instituţie”, a spus lt.col.dr.Vlase.
În opinia noului manager al SJU Deva, un moment mai dificil va fi acela în care va trebui efectuat schimbul de personal medical din spital, situaţie programată pentru ziua de luni, deoarece trebuie găsită o modalitate de comunicare între medici referitoare la cazurile internate în spital.
“Un moment puţin mai dificil şi destul de greu de manageriat se va întâmpla atunci când noi va trebui să facem acest switch, adică personalul care urmează să înceapă, de luni, activităţile curente ale spitalului, privind îngrijirea pacienţilor care se află momentan în spital, şi care au fost, parte din ei, dispuşi în izolare, autoizolare la domiciliu. Trebuie să stabilim o cale de comunicare între cei aflaţi aici şi cei aflaţi acasă pentru că nu va putea fi efectuată o predare-primire aşa cum se face şi la militari, aşa cum se face şi la personalul medico-sanitar, faţă în faţă, stând de vorbă şi povestind fiecare caz, fiecare particularitate a cazului şi neapărat împărtăşirea experienţei celor care au stat aici, carantinaţi timp de 14 zile”, a completat lt.col.dr. Vlase.
Totodată, managerul SJU Deva a atras atenţia asupra respectării regulilor de prevenire a răspândirii Covid-19, apreciind că “cea mai mică breşă” ar putea duce la răspândirea noului coronavirus.
“Toţi trebuie să fim conştienţi că cea mai mică breşă creată în respectarea acestor reguli – precum distanţarea socială (…), privind protecţia personală – virusul va găsi această breşă şi atunci vom fi vulnerabili. Până va trece o perioadă, zic eu destul de îndelungată, prin care virusul să ia contact cu o mare parte a populaţiei, până atunci toţi suntem expuşi. Efectiv, pot să consider că toţi suntem ca nişte nou-născuţi în faţa acestui virus”, a punctat lt.col.dr. Vlase.
El a mai arătat că populaţia municipiului Deva trebuie să ştie că se face tot posibilul pentru asigurarea capacităţilor necesare pentru tratarea pacienţilor suferinzi, pentru protecţia cadrelor medicale care lucrează în SJU Deva, arătând că lupta cu virusul trebuie dusă mai departe şi după ce comanda spitalului va fi predată autorităţilor locale.
Lt.col.dr. Constantin Vlase a preluat managementul SJU Deva în cursul zilei de miercuri, o dată cu vizita efectuată în spital a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Director medical al Spitalului Militar de Urgenţă “Aristide Serfiodi” din Galaţi, lt.col.dr. Constantin Vlase este medic specialist în boli infecţioase şi a executat, ca medic militar, două misiuni în teatrul de operaţii Afganistan. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.