Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara critică felul în care este organizată carantina medicilor în spitale

Social

Colegiul Judeţean al Medicilor (CJM) Hunedoara critică, joi, modul în care au fost asigurate condiţiile de muncă pentru medicii care au rămas în spitale, în condiţii de carantină, alături de bolnavi, apreciind că acestea pun în pericol sănătatea cadrelor medicale şi a pacienţilor.

Conducerea CJM Hunedoara apreciază că medicii aflaţi în carantină nu au condiţii decente în spital şi solicită găsirea soluţiilor necesare pentru rezolvarea acestei probleme în “regim de urgenţă”.

“Solicităm instituţiilor implicate să facă publice mijloacele pe care le au la îndemână, resursele materiale de care dispun, modul în care sunt împărţite şi capitalul uman pe care îl au în vedere, la nivelul fiecărei unităţi medicale. În conjunctura actuală condiţiile de muncă ale medicilor din spital sunt departe de a fi conforme şi pun în pericol sănătatea lor şi a pacienţilor pe care îi tratează. Solicităm în regim de urgenţă să se găsească resurse pentru întregul corp medical şi, în special, pentru colegii medici care de zile în şir stau izolaţi alături de pacienţi în unităţi medicale din judeţul Hunedoara, fără a avea la îndemână condiţii decente de izolare. (…) Situaţia medicului carantinat în spital este situaţia condamnatului căruia i se refuză contactul uman cu cei dragi şi are în schimb ‘dreptul’ la muncă silnică, dincolo de normele legale”, se arată într-un comunicat al CJM Hunedoara.

Totodată, CJM Hunedoara apreciază că decizia unor medici de a demisiona nu poate fi judecată în contextul presiunii profesionale existente în sistem şi a lipsei materialelor de protecţie. “Nu putem şi nimeni nu poate judeca situaţia în care un medic îşi dă demisia având în vedere situaţia actuală, presiunea profesională exercitată zi de zi asupra lui, lipsa materialelor de protecţie, suprasolicitarea fizică şi psihică deosebită generate de pandemie. Dincolo de calitatea de medic este natura umană care cedează la condiţii de stres, fără suport din partea societăţii şi a autorităţilor”, se menţionează în documentul citat.  AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *