Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva expune astăzi online o altă serie de piese restaurate în Laboratorul de Restaurare, Investigaţii, Conservare.
Prezentarea obiectelor restaurate este oferită de către Daniela Gheară, expert restaurator ceramică, sticlă, porţelan, Secția Restaurare, Investigaţii, Conservare a instituției muzeale.
ÎN SPATELE VITRINEI
<<Cercetările arheologice preventive efectuate de specialiştii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, pe traseul autostrăzii Deva-Orăştie în anul 2011, au condus la descoperirea unui număr mare de aşezări aparţinând epocii bronzului, cu un conţinut mare de artefacte. Continuăm seria „În spatele vitrinei” cu prezentarea a două dintre cele mai
spectaculoase obiecte ale colecţiei noastre de arheologie aparţinând culturii Wietenberg, faza III-IV. Modelate cu mâna din pastă fină având ca degresant nisip şi pietricele mărunte, sunt decorate pe exterior, au suprafaţa lustruită iar arderea făcută în mediu oxidant le conferă o
frumoasă culoare cărămizie. Formele identificate sunt „strachina” şi „cana” iar decorul geometric bogat este realizat prin combinarea tehnicilor inciziei şi a împunsăturilor succesive în pasta crudă.
Artefactele din ceramică descoperite pe şantierele arheologice sunt în general fragmentate, acoperite cu un strat grosier de pământ, praf şi depuneri chimice aderente care pot să ştirbească integritatea şi frumuseţea lor.
Ajunse în laboratorul de restaurare – investigaţii, sunt cercetate din punct de vedere fizico-chimic, în vederea stabilirii deteriorărilor, cauzelor, factorilor de degradare şi a gradului de fragilizare. Orice obiect ajuns într-un laborator de restaurare are şansa de „a renaşte.”
Redobândirea integrităţii vaselor şi a decorului, dau posibilitatea lizibilităţii
simbolurilor ornamenticii şi interpretării acestora de către specialişti precum şi păstrarea informaţiilor culturale despre poporul care le-a creat şi folosit. Colaborarea interdisciplinară: arheolog, investigator, restaurator, conservator, a permis finalizarea muncii de cercetare şi valorificare expoziţională prin reconstituirea cu metode ştiinţifice a formei originale a unui număr mare de artefacte din ceramică. Obiectele au fost expuse în cadrul Salonului Naţional de Restaurare Matcons 2012 – Craiova>> relatează Daniela Gheară, expert restaurator ceramică, sticlă, porțelan.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizionați exponatele restaurate, propuse astăzi, virtual, pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției: www.mcdr.ro.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.