Ambulatoriul Spitalului Judeţean Deva se redeschide integral

Social

Toate cabinetele medicale din cadrul Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva se vor redeschide marţi, după o perioadă de aproape două luni în care nu au funcţionat deoarece unitatea sanitară a fost desemnată “spital COVID”.

Activitatea ambulatoriului de specialitate va fi reluată integral, cu respectarea circuitelor şi măsurilor de prevenţie, iar accesul pacienţilor la cabinete se face doar după un triaj epidemiologic, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

“Pacienţii care se vor adresa personalului medical din cadrul ambulatoriului se vor prezenta la cortul de triaj instalat la intrarea în incintă şi, după ce vor fi verificaţi din punct de vedere epidemiologic, vor fi îndrumaţi spre cabinetele de specialitate”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.

Conducerea SJU Deva a dispus, de asemenea, dezinfectarea cabinetelor medicale după fiecare consult şi asigurarea unui timp necesar între consultaţii pentru ca pacienţii să nu intre în contact unii cu ceilalţi.

Tot din 2 iunie se redeschide Secţia Recuperare Medicală – Baia Sărată, în aceleaşi condiţii de siguranţă ca şi în cazul ambulatoriului de specialitate. Secţia va oferi doar servicii de recuperare, nu şi de cazare, spaţiul destinat pacienţilor fiind renovat, recepţionat, dotat cu mobilier şi aflat în curs de autorizare.

“Noul management al SJU Deva, format din dr. Emil Stoica Mariş – manager interimar şi dr. Lucian Ştefan Miron – director medical interimar, a reuşit în timp record să ia toate măsurile necesare pentru redeschiderea ambulatoriului de specialitate în totalitate, în condiţii de siguranţă sanitare ridicate”, se precizează în comunicat.

SJU Deva a fost desemnat Spital COVID la sfârşitul lunii martie, câteva zile mai târziu unitatea medicală intrând în carantină din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Pe 8 aprilie, la conducerea SJU Deva a venit o echipă militară, unitatea revenind la un management civil după o lună de zile.

Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de Boli Infecţioase va interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus.

Spitalul dispune de circa 700 de paturi şi are peste 1200 de angajaţi, cadre medicale şi personal auxiliar. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns