Ne aflăm în Săptămâna mare, ultima săptămână din postul Sfintelor Paște.
Aceste zile au o semnificaţie aparte pentru noi toţi, chiar dacă traversăm o perioadă extrem de dificilă.
Fiecare familie aşteaptă să sărbătorească Invierea Domnului Isus, iar pregătirile pe care le facem în aceste zile premergătoare Marii Sărbători sunt tot mai intense.
Vă rog să evitaţi deplasarea la centrele comerciale din localităţile dumneavoastră, în zilele sfârşitului de săptămână.
Aglomeraţia din magazine nu face decât să ne pună în pericol, pe noi şi pe familiile noastre.
Trebuie să respectăm în continuare măsurile impuse prin ordonanţele militare şi sunt sigur că ştiţi cum să vă programaţi cumpărăturile astfel încât să achizitionaţi, treptat şi din timp, produsele care vă sunt necesare.
Am primit asigurări de la reprezentanţii tuturor centrelor comerciale din judeţ că nu vor fi probleme în aprovizionarea cu produse alimentare sau de uz general.
Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă rog să respectaţi în continuare regulile de distanţare socială şi de protecţie personală. Ne aflăm încă în perioada în care în ţara noastră este în vigoare Starea de Urgenţă, astfel că trebuie să repectăm toate prevederile legii, referitoare la deplasarea în afara locuinţei.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.