Comunicat Publicatii

Social

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, aduce în atenția publicului, o nouă prezentare din seria publicațiilor cercetătorilor din cadrul Compartimentului de Cercetare și Documentare în Studii Culturale. Este detaliată cartea „Istorie, Cultură și Cercetare”, vol. III, apărută la Târgovişte,
Cetatea de Scaun, în anul 2019, sub coordonarea dr. habil. Gherghina BODA, cercetător științific I și dr. habil. Dumitru-Cătălin ROGOJANU, cercetător științific III. ARGUMENT

<<Cea de a III-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Istorie, Cultură și Cercetare”,organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Asociația de Istorie Balcanică (AIB) în perioada 1-2 noiembrie 2019, a adus în fața publicului cititor un volum de studii
riguros elaborate reprezentând contribuțiile științifice a 31 de autori atât din România, cât și din străinătate.
Volumul cuprinde 27 de articole, dintre care 12 aparţin autorilor români, celelalte 15, autorilor din străinătate (Republica Moldova, Grecia, Serbia, Macedonia). Materialele ştiinţifice se pliază perfect pe tematica conferinței, reflectând direcția interdisciplinară a acestui eveniment științific,
racordându-se din punct de vedere metodologic la tendințele actuale, iar în ceea ce privește sursele utilizate, autorii dovedind o pregătire de specialitate solidă, precum și o deosebită capacitate de a cerceta și interpreta în modul cel mai temeinic izvoarele avute la dispoziție.

În raport cu primele două ediţii, cea de anul acesta se distinge printr-o mai largă şi variată participare internaţională, ceea ce denotă tendinţa muzeului devean de a se deschide tot mai mult spre colaborări externe şi în domeniul ştiinţific, activitatea cercetătorilor din instituţie racordându-se astfel la direcţiile europene de colaborare şi cooperare cât mai extinse cu instituţiile din alte state cu activitate similară.
Temele aprofundate de autori aduc în atenţia participanţilor informaţii inedite şi interpretări care conferă lucrărilor o încărcătură ştiinţifică de valoare. Astfel, demersul nostru științific devine unitar și își propune să analizeze subiecte incitante care dincolo de cronologizarea specifică istoriei,atinge și se axează pe domenii ca: istoria mentalităților, istorie socială, antropologie, religie, etnologie sau istoria jurnalismului. Dar ceea ce prezintă o importanţă deosebită este faptul că această conferinţă
favorizează schimbul de informaţie, participanţii aducând în atenţie preocupările ştiinţifice proprii, dar şi pe cele ale mediului academic din care provin, creându-se astfel oportunitatea cunoaşterii directe a
unor informaţii inedite, precum şi a rezultatelor muncii de cercetare care pot constitui baza unor largi dezbateri.

Volumul este structurat pe două părţi: în prima, lucrările sunt prezentate diacronic, pornind din secolul al XIX-lea și până în seculul al XX-lea, iar în partea a doua am operat o compartimentare tematică a acestora. Tocmai acesta a fost interesul nostru în coordonarea volumului, de a configura o
perspectivă originală cu cercetări intersectate pe cele trei domenii fundamentale ale conferinței: istorie-cultură-cercetare.
De asemenea, studiile de caz nu lipsesc din această lucrare, ele aducând un plus în ceea ce privește tratarea unor subiecte mai puțin cunoscute, existând astfel oportunitatea de a le readuce în discuție într-un mediu științific. Munca de redactare și editare a fost dificilă, însă autorii au avut o
contribuție importantă în conturarea și realizarea unui volum compact, original, care va avea cu siguranță succes pe piața editorială din România și străinătate. Mulţumim Editurii „Cetatea de Scaun” din Târgoviște care ne-a fost alături în publicarea volumului şi sperăm să surprindem plăcut cititorii
cu subiectele abordate, care prin informaţie şi stilul de scriere al materialelor se adresează în aceeaşi măsură şi specialiştilor, dar şi profanilor.>> menționează Cercetător științific I dr. habil. Gherghina
BODA, Cercetător științific III dr. habil. Dumitru-Cătălin ROGOJANU.
Volumul a fost prezentat de Lect.univ.dr. Enache Tușa în emisiunea „Cartea Zilei” Litoral TV, în 23 ianuarie 2020.
https://www.youtube.com/watch?v=N82i6GPcaoY&t=3s

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns