Primăria Municipiului Deva va distribui, începând de luni, 18 noiembrie 2019, tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local, pentru intervalul decembrie 2019 – martie 2020.
Biletele pot fi ridicate în perioada 18 noiembrie-6 decembrie 2019, din două locaţii.
Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 lei vor ridica tichetele gratuite de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), de luni până joi – între orele 8:00-13:00, şi vineri – între orele 8:00-12:00.
La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) şi a cărţii/buletinului de identitate (copie).
Veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva vor ridica tichetele gratuite pentru transportul în comun de la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), camera 24, de luni până vineri – între orele 9:00-13:00.
La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea actului de identitate (copie).
Pentru persoanele aflate în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie se prelungeşte cu două săptămâni, până în data de 20 decembrie 2019. În intervalul 9-20 decembrie 2019, biletele vor fi distribuite la Primăria Municipiului Deva, de luni până vineri, între orele 9:00-11:00, astfel:
-camerele 22 și 29 – pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei;
-camera 24 – pentru veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva.
Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579 / int. 136, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 şi vineri – între orele 8:00-14:00.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.